O reiau dupa cateva zile. Ca sa am garantia ca o citesc, o duc la buda. Gest de vointa suprema. La buda citesc si ce imi scrie pe adidaşi, in lispa de altceva. Si sint un tip perseverent. Asa ca mai “ling” cateva pagini. Si ajung la un alt capitol, in care ne vorbea o moneda de aur. Calpa. Adicatelea usor “falsificata”. Aur diluat. Iar moneda ne povesteste drumul ei in viata. Si ajunge la etapa in care un proprietar, ceva negustor o ascunde de hoti. Dar, cum viata e nedreapta, niste banditi il prind pe negustor.
Desi imi doream perversiuni intelectuale, in momentul ăla am dat cu cartea de gresia băii, l-am bagat pe Orhan Pamuk undeva, le-am adresat câteva gânduri bune si celor din juriul Nobelului.
Nu mi-a placut filmul Amelie. Uaaaaaaaa, ce film misto, sa mergi neaparat sa-l vezi, uaaaaaa, ce tare eeeee, uaaaaaaa. Si m-am dus. Să va spun ce am reţinut eu din filmul ala? O mâţâită cu o bască rosie, care-mi provoca porniri agresive. In sensul datului unei palme peste ceafa, palmă menită sa-i dea cu basca de pamant. Nu, nu mi-a placut Amelie.
Dealtfel sint genul de om care la o comedie, la cinematograf, tace cand râde toata lumea si râde când tace toata lumea.
