Tiganu’. V-am mai povestit despre el. Are o butica langa institutia unde prestez. I se spune Tiganu’ pentru ca-i cam negricios. Dar e un lord. E omul care are un cuvant bun pentru fiecare client, un zambet pentru oricine intra in butica lui. Si nu numai atat. Intr-o buna zi in care am luat ceva maruntisuri, il vad (dupa ce-mi da restul) ca apuca o piersica mare si frumoasa, mi-o intinde si spune: Pentru sotia dumneavoastra.
Fulgerul de ma lovea nu as fi fost atat de surprins. De ce, de unde, cum, care-i treaba?! Vanzatorii de azi uita cel mai adesea sa-ti dea restul…. Nu, el imi oferea o piersica pentru sotia. Am apucat-o cu o mana tremuranda si am scapat printre buze un multumesc sovailenic.
La frizerie. V-am povestit despre tunsul de alaltaieri. Nu v-am spus surpriza de la final. Merg la receptie sa platesc, acolo erau patronii. Iar patroana imi spune: Degeaba scoateti bani, nu o sa-i primim. Nu azi. Am ridicat spranceana, am intrebat de ce. Pentru ca nu vreau sa va iau banii azi. Cum am reactionat? Am insistat totusi sa platesc. Nici acum nu-mi vine a crede ca gestul nu urmarea ceva. Marketing. Desi ma tund acolo de 2 ani. Totusi de ce? Vedeti, intrebarile persista, indoiala ramane. E posibil sa fi fost doar o dorinta a patroanei de a oferi ceva dezinteresat?!
Batranul gras. In trafic. Pe sensul opus, un batran gras astepta intr-o dacie veche sa-mi taie banda si sa intre pe o straduta laterala. Nu stiu de cand astepta acolo. Poate ca din 1977, din ziua in care-si cumparase masina. Nimeni nu-l lasa sa vireze. I-am vazut pe cei din fata mea cum trec unul dupa celalalt, ignorand semnalizatorul lui disperat ce incerca sa agata un spatiu de trecere. Am oprit eu, l-am poftit sa treaca. A fost atat de surprins incat nu a trecut si se uita mirat la mine. I-am mai facut o data semn. Fata i s-a luminat, a zambit larg, si-a lipit palma de buze si mi-a trimis prin parbrizul batranei dacii cea mai mare bezea ce am primit-o vreodata.
Mi-a picat atat de bine bezeaua aia incat am zambit toata ziua amintindu-mi de ea.
Doamna de Fier. Alaltaieri a fost la mine. Din nou a muncit de la 8 dimineata pana la 22.30. Dupa ce a plecat, sotia a intrat in dormitor. Si o aud pufnind in ras. Vine si-mi zice: hai sa vezi ce a facut Doamna. Intru in dormitor si ce vad?!
Pe perna fiecaruia erau pusa cu grija sticla lui cu apa. Noi, ca batranii, avem la capul patului cate o sticla de apa-ca poate ne-o fi sete noaptea. Sotia minerala, io plata. Eh, ce s-a gandit Doamna de Fier dupa 14,5 ore de munca. A luat binisor sticlele, le-a pus pe perna si le-a acoperit cu plapuma pana la jumatate. Ca si cum acolo am fi fost noi, si ne-a invelit cu grija, pana sub barbie. Am adormit zambind.
Daca ati avut parte de asemenea gesturi – desi e atat de putin probabil – lasati-le aici. Sa ne bucuram impreuna. Si poate daca vom vedea ca nu sint chiar atat de rare, nu le vom mai considera iesite din comun.
