Mi se pare curios faptul ca nu prea stiu cum sa incep scrierea de azi. Si asta spune multe. Vreau sa va vorbesc despre gesturi frumoase, facute de necunoscuti. Sau aproape necunoscuti. Si e ca si cum as scrie despre caderea unui meteorit.
Gesturile frumoase au iesit din normalitatea noastra. Viata ni s-a schimbat. Percepem drept normale mojiciile, nesimtirea, indiferenta, rautatea. Ne calim, sintem tot mai pregatiti pentru asa ceva. Fiinta umana isi dezvolta mai degraba sistemele defensive, decat receptorii pentru lucruri bune.
Un gest de bunavointa venit de nicaieri, o mana de ajutor intinsa de unde te astepti mai putin ori pur si simplu un zambet venit de la un necunoscut ne pot lua total prin surprindere. Sintem mult mai pregatiti pentru o injuratura, o insulta, un branci, o flegma. Peste toate astea am invatat sa trecem.
Bunatatea e normala doar atunci cand vine de la ”ai nostri”. Prieteni ori rude. Cercul de incredere. In rest fiecare cu pizda ma’sii, cu lupta lui pentru supravietuire, cu crucea lui de purtat. “Oameni de treaba” au ajuns cei care-si vad de ale lor si nu se baga in ale tale.
Am avut marele noroc in ultima vreme se beneficiez de gesturi…anormale. Gesturi mici, ce mi-au picurat miere in suflet, mi-au pus un zambet maaare pe figura. Dar, precum va spuneam, m-au descumpanit.
