Gigi Contra

Nu vreau sa spun nimic despre nici un Gigi, cunoscut sau nu, si nici despre Contra! In cele ce vor urma va fi vorba doar despre cei carora li se aplica „apelativul” asta.
Treaba incepe cam asa: este vorba despre o sedinta cu parintii si cu elevii, unde trebuie discutat ceea ce se va face cu anumiti elevi. Unul este un tigan, dintr-un clan cunoscut in centrul capitalei. Atunci cand tatal sau a aflat ca fiu-sau, numit printre ei „Printul”,este gata de a fi exmatriculat, a venit cu un cutit la invatatoare si a amenintat-o ca ii ia glanda. Femeia are sange rece, insa directoarea si bodyguard-ul scolii  (!) ii spun ca a fost tampita si ca nu trebuia sa se ia de tigan. Saracii defavorizati!
Normal, din partea astuia nu a venit nimeni la sedinta: nici copilul, nici vreun membru al familiei, si (slava Domnului!), nici sisul.
Celalalt era roman, dar cu un comportament mai rau decat cel al tiganului. Nu invata, chiuleste, si, ceea ce este mai rau, isi ia la bataie colegii, pentru ca asa vrea el. Aici nu este vorba despre vreo bataie ca intre pusti, ci este vorba de dat cu capul de banca, sau de podea, sau de strans de gat. Nu trebuie sa ii faca nimeni nimic, pur si simplu el asa isi manifesta creativitatea. (N.B.: este vorba despre copii din clasele primare!)
La sedinta se prezanta mama, tatal,(angajat M.Ap.N), si bunica micutului, pentru a fi aparat din trei parti, sau mai precis din doua, deoarece mama nu are voie sa vorbeasca, pentru ca tatal ii tot spune nevestei: „Tu sa taci, acum vorbeste eu si mama!”
Li se expun motivele intrunirii, pe care le stiau deja, apoi li se cere sa faca ceva pentru a-i imbunatati situatia scolara  si disciplinara a progeniturii. Tatal spune: „Asa, am inteles, dar de ce ne-ati chemat aici? ” I se explica din nou. El zice: „Adica ce, aveti ceva cu fi’-miu, sau cu mine, sau cu familia mea? Hai ziceti, ca o sa vedeti voi ce va fac la toti!” Se expun aceleasi fapte. Domnul tata gaseste super-argumentul (maini in buzunare, cocosat pentru ca asa da mai bine): Io vreau sa va spun ca io am fost toata viata mea un dur si un smecher si asa il invat si pe ala micu’. (Ala micu’ se scobeste linistit in nas si fasiaie o punga de nu stiu ce, apoi o arunca pe jos. Ma-sa mare e pe pozitie si ii mai infunda un sandwich, caci plodul a fost tare bolnav atunci cand avea trei ani, drept care este foarte sensibil).
Noi, ceilalti parinti, adica o parte din noi incercam sa explicam familiei care este problema cu ala micu’. Taica-sau o tine ca el e dur si vorbeste continuu, pentru a ne spune cat de dur este; maica-sa tace, iar ma-sa mare ne de exemple din telenovele. Nu ca ar fi avut vreo legatura!
Apoi, o mama cu foarte mult bun simt si cu foarte multa rabdare, le spune asa: „Stiti, baiatul meu cel mare (clasa a IV-a) este foarte bun la invatatura; este olimpic la romana si la matematica, dar face numai prostii. M-am saturat sa ma cheme invatatoarea sau directoarea pentru a mi se plange de el, drept care l-am dus la psiholog . Mi s-a spus ca este hiperactiv si ca orele de pian sunt prea putin pentru el; ar trebui sa il dau la un sport precum box sau judo”. Atunci sare, de parca ar fi fost arsa in fund mamaia „inculpatului”: „Adica ce vrei sa zici cucuoana, ca Alexandrelul nostru este nebun? Sa-ti spun io, fa, ca nu ie, pentru ca stie sa numere banii mai bine ca mine si ca ma-sa!”
Nu mai era nici un rost nici pentru sedinta, nici pentru discutii, nici pentru nimic. Acum se scobea in nas si tatal Alexandrelului, smecherul, durul.
Cand vezi si auzi atata prostie nu iti doresti decat sa se termine mai repede intrunirea, pentru a te duce acasa si a incerca sa uiti de ei. Eu, pentru ca sunt rea, mi-as dori ca prostia sa ii doara, dar sa nu fie in stare sa isi arate durerea, sa lase tipetele pentru cei care sufera intr-adevar.
Bineinteles ca, in urma sedintei nu s-a intamplat nimic. Dar, invatatoarea, s-a gandit sa ii tina dupa ore pe cei care au probleme la invatatura, pentru a-i face sa iasa la liman (fara bani!). Printre astia se afla si Alexandrelul.  Problema a aparut atrunci cand fiu-meu si alti colegi au batut mingea in curtea scolii dupa terminarea orelor. Atunci a aparut bunica „victimei”, care m-a tras de raspundere ca imi las copilul sa se joace in curtea scolii, atata vreme cat al ei trebuie sa se intoarca la ore si sa „fie chinuit”.  Am incercat sa ii explic cum sta situatia, dar, atunci cand mi-a zis „Auzi, fa, etc”, trebuie sa recunosc ca am bagat-o in origini si ca mi-am vazut de ale mele.