„Munca… se situeaza in extrema opusa creatiei, care este o forma de joc, si care este, de fapt, singura ratiune de a fi, constituind motorul suprem in viata. … Toate acestea le-am inteles – spiritual – inainte de a fi adult. Dar, intai a trebuit sa trec prin enorma comedie a vietii, inainte ca aceasta viziune a realului sa mi se impuna ca necesitate.” (Henry Miller – „Sexus”)
Punctul acesta de vedere le va parea multora ca fiind o mostra lenei, a nesimtirii, sau a celor care sunt intretinuti. Sau, cum a spus un cunoscut de-al meu, acesta este un punct de vedere aristocratic. Nu are importanta cum este el, punctul de vedere, insa, va pot spune ca in cazul unuia care munceste de nebun 12-14 ore pe zi, in general nu se mai poate vorbi despre creatie. (Doar daca nu ai vreun loc de munca ce iti permite sa iti manifesti creativitatea, vezi Dobro :P). Cum mai poate sa fie creativ unul care moare pe ogoarele firmei atatea ore? Spun asta, deoarece creatia inseamna joc, si nu pentru ca a spus Miller. Creatia inseamna joc, iar ea are loc in „zona ludens”, iar, un individ care este mult prea obsedat de munca, pentru a castiga bani, pe care oricum ii cheltuie, nu cred ca va mai avea loc, timp sau dispozitie pentru asa ceva. Omul se trezeste dimineata, se duce la serviciu, isi rupe nervii sau/si ochii (sau amandoua) pe acolo, se intoarce acasa rupt dupa n-spe ore de munca, apoi doarme, caci a doua zi va fi la fel. Si tot asa. Ce sa mai creeze sau sa procreeze? El stie ca are o viata de robot, dar, mai stie ca altfel nu ies banii. Si, uite asa, isi continua existenta. El poate ca are capacitati creatoare, insa stie ca acestea dauneaza grav job-ului, prin urmare nu le mai da curs. In sensul creatiei, el nu mai poate sa se joace sau sa joace cu nimic. Mai simplu, este ca si povestea aceea – care nu este poveste- potrivit careia perioadele propice creatiei de orice fel au fost cele de pace si de prosperitate, deoarece oamenii nu trebuiau sa se gandeasca la problemele cotidiene si aveau loc si timp sa se gandeasca si la altceva.
Probabil ca doar Nietzsche imi va da dreptate. Punct.
