Acu vreo 3 zile v-am zis de un preten care a devenit tata. Deci nu pretenul de care v-am zis azi dimineata, ala de care v-am zis acu trei zile. Tatal prietenului de acum 3 zile sta si el in cartierul nostru. L-am vazut o data, pe inserat, ne-am salutat. Ca io stiam ca el e tatal prietenului, el stia ca io-s prietenul fiului lui. Acest salut cordial s-a desfasurat inainte ca pritenul meu sa devina si el tata. Asa, ca tatal lui…
Dupa ce prietenul meu a devenit tata (acum 3 zile), m-am intalnit (tot pe inserat) cu tatal lui. Si, firesc, trebuia sa-l felicit. Pe tata zic, ca pe preten l-am felicitat de cu dimineata. Si ii zic omului:
– Buna searaaaaa, sa va traiasca fiul si nepotul!
Omul ma priveste atent, mirat, placut surprins, si-mi zice:
– Vai, dar va multumesc frumos, sanatate multa si dumneavoastra!
Ne mai zambim o data zdravan si ne despartim.
Acu o zi, il vad din nou pe om. Pe tatal prietenului meu adica. Era la plimbare. Cu nepotelul. Pe aleile cartierului. Si-l salut din nou, din masina, cu un gest larg si extrem de prietenos. Omul ma saluta la randul lui, cu un gest la fel de prietenos.
Realizez insa ca am o mare problema. Nepotelul mergea. Pe picioarele lui. Si conform calculelor mele nepotelul i se nascuse acu 3 zile. Cum mama naibii sa mearga deja?! Io stiu ca-copilu din ziua de azi e precoc si perspicac, dar chiar asa?! Ori poate nepotelul omului, adica fiul prietenului meu, e New Supermen. Si merge la doar trei zile de la nastere.
