Azi am avut prima dintre cele 4 teze semestriale, la limba si literatura romana. Ma rog, la literatura. Ca intotdeauna, am ingrasat porcul in ajun si nici atunci n-am facut-o prea bine. Cum nu poti sa indesi mancare in porc fortat nu pot sa invat nici eu cu de-a sila. Aveam de pregatit 4 eseuri, doua caracterizari si doua argumentari. Cum intotdeauna l-am detestat pe Sadoveanu si o sa-l detest si de-acum incolo, n-am putut sa invat mai nimic legat de Hanu Ancutei. In schimb, Moara cu Noroc a lui Slavici s-a invartit mai bine ca niciodata.
Aveam o senzatie ciudata pe drumul spre liceu si mai ales cand a intrat profesoara in clasa. E obisnuita sa dea teze pe 4 numere si noi ne gandeam ca o sa dea pe randuri. Cand colo, arata spre primii 4 colegi de la geam cu mana: 1, 2, 3, 4. Deja inghetasem. A ajuns la mine cu numarul 1 si simteam ca ma trezesc cu Hanu-n foaie. Ce sa vezi, “numerele 1, 2, 3 si 4, scrieti ce vreti” – bucurie, veselie, tra la la. Da-i si scrie demonstratia apartenentei “Morii cu Noroc” la genul epic pana iti amortesc degetele. Am scris pana n-am mai stiut ce sa scriu si apoi am mai batut campii inca un paragraf, activandu-mi scrisul pentru teze (de obicei reusesc sa fac literele cam de 1/3 din marimea unui rand de caiet dictando) ceva mai marisor, ca mi-a facut observatie si diriginta ca prea fac economie la hartie. S-a sunat, am dus lucrarea si am fugit sa savurez un Djarum Cherry cu Lemonade. 
Imi vine sa ma iau la palme cand ma strofoc atat de mult pentru ceva ca sa aflu in momentul predecesor actiunii ca am mai multe optiuni din care pot alege liber, dar cum nu pot sa prevad viitorul, trebuie sa mai am si emotii din cand in cand.
Urmeaza: limba engleza, geografie si moartea pasiunii: latina.
