Intr-un mare magazin, vad la raionul Armani un pulover de care m-am indragostit pe loc. Imi plac hainele, sint leu, sint snob. Dar jur ca era un pulover minunat. Albastru, simplu, elegant, sport si, culmea, numele Armani nu era inscriptionat mare si nici la vedere. 90 de euro. Aveam in portofel vreo 800. Totusi mi-am zis ca-i destul de scump. Am iesit din magazin tanjind la puloverul ala. Dupa nici 10 minute portofelul mi-a fost sutit. Cu toti banii. Regretul imi era dublu. Macar daca mi-as fi luat puloverul ala atat de frumos…
Admiram orasul. Incepe ploaia. Io in tricou. O ploaie rece, marunta, mocaneasca, insotita de un vant neplacut. Tremuram sub o umbrela prea mica. Pe dreapta un magazin. Armani. Imi aduc aminte de experienta pariziana. Traumele si dorinta de acel pulover pierdut inca existau in mine. Intru hotarat. De la usa vad insa un alt pulover. Mai frumos. Cel mai frumos. Alb, alb, imaculat, cu fermoar si gluga. Doua buzunare mari, largi. Moale. Calduros. Ma uit la pret. 230 euro. Prea mult. Peste 8 milioane. Inima ma doare. Il vreau, da-i prea scump. Oi fi io snob. Trec la rafturile cu pulovere mai ieftine. 90 de euro, 100 euro, 115 euro. Incerc vreo 4. Ori nu-mi stateau bine, ori erau prea mari, ori prea mici, ori nu-mi placeau culorile. El, marele alb, ma striga de pe umerasul lui:”Ia-maaaaa, iaaaa-maaaaa…Sint al taaaaau, am fost facut special pentru tineeeeee!” Chemarea lui a fost prea puternica. M-am incurajat spunandu-mi ca poate iar imi fura portofelul si voi mai trai un an cu regrete. L-am luat. Am fost fericit. L-am imbracat pe loc. Era turnat pe mine. Il iubeam. Leul snob si fitzos torcea de placere.
