– Cat e bradul?
– 2 milioane.
– Caaaaaaaat?!?!
– 2 milioane.
– Prea scump. Negociem! – decide căpăţâna mea ce se ridica semeţ din guler.
– Nu negociem nimic! – decide căpăţâna ei ce ieşea hidos dintr-un batic murdar.
– Cum adica nu negociem?! – mă strâmb eu profund nedumerit si fundamental nemultumit.
– Uite asa! Mai am 7 brazi si trei zile sa-i vand. Nu negociez nimic! – decide speculanta si imi intoarce spatele si pleaca.
Vaaaaaai, foc m-am facut. Daca nu era atat de frig afara m-as fi aprins intr-o superba combustie spontana. Am decis sa nu-i iau marfa. Chiar daca ar fi fost ultimul brad din lume.
M-am mai pus pe cautat. M-a agatat un alt vanzator, genul insistent, scaiete, se tine dupa tine, vorbeste tot timpul, iti zice ca el are de toate, iti vine sa-i tragi un sut in coaie si sa se pravaleasca icnind la poalele bradului. El nimic, se tine dupa tine, tu grabesti pasul, il grabeste si el ca un dement, ti se pare ciudat ca vrei sa o iei la fuga. M-am intors, i-am spus agresiv ca NU MA INTERESEAZA BRAZII LUI.
