De când ne-am mutat în apartamentul nou şi-n zonă nouă (pentru noi), în fiecare săptămână am observat câte un minus. Nu vă povestesc de fiecare în parte fiindcă n-are rost. Aleg să vă zic despre ceea ce mi se pare mie cel mai trist: copiii de la blocul nostru.
Chiar şi acum îi ascult, în timp ce scriu. E geamul rabatat la bucătărie şi vocile lor răsună de parcă ar fi lângă mine. Nu m-ar deranja dacă ar vorbi frumos, poate nici nu i-aş mai auzi. Dar, am ajuns la concluzia că în fiecare seară pot învăţa câte o înjurătură total nouă. Şi să ne înţelegem, media de vârstă a grupului de copii care se joacă sub geamul meu e în jur de 8 ani. Deci, imaginaţi-vă că aceşti copii scot nişte cuvinte incredibile din ei, în condiţiile în care părinţii cu siguranţă îi aud. Nu am văzut, în luna asta şi jumătate de când m-am mutat aici niciun părinte care să-şi atenţioneze măcar odrasla.
Altă fază tristă este că în această zonă nu există un parc dedicat pentru joaca lor. Se joacă în stradă, în intersecţia dintre blocuri. De câteva ori mi-am găsit maşina pe post de poartă de fotbal, nici nu vreau să mă gândesc de câte ori au lovit-o cu mingea. Şi nu doar pe a mea, pe ale tututor care-şi lasă maşinile aici. Măcar de ar fi mai atenţi, că presimt că se apropie ziua când părinţii unui copil de pe aici o să se vadă obligaţi să plătească vreo portieră îndoită.
Fetele, sau mai bine zis fetiţele, că au între 7-11 ani, stau în faţa blocului cu un telefon polifonic şi ascultă bumtzi bumtzi şi-şi creează “coregrafii”. Dar cele mai cele fetiţe sunt numai două, cărora părinţii imbecili le dau cheile de la Logan, unde ele se încuie şi ascultă muzică (gen Radio 21, ZU) la maxim, de zici că-i discotecă acia în stradă. ÎN FIECARE SEARĂ!
Şi stau şi mă gândesc. Adică-i clar că la generaţiile astea de copii nu mai găsesc aproape nimic similar cu lucrurile pe care le făceam eu în copilărie. Aceşti copii par lăsaţi în voia sorţii, înjură ca la uşa cortului, au preocupări total bizare pentru anişorii lor şi, sincer, mă doare. Par lăsaţi în voia sorţii şi nu pot decât să pun vina pe părinţi pentru asta.
