Conform unui studiu al Ziarului Financiar, statul plăteşte 2.000 de responsabili cu PR-ul şi comunicarea, care însă nu conving pe nimeni că-şi merită lefurile. Există, se pare, ideea conform căreia dacă eşti instituţie cu finanţare de la bugetul de stat eşti un nume care impune respect şi nu ai nevoie de campanii de PR pentru a ieşi în faţă. De cele mai multe ori activitatea de PR din asemenea instituţii se rezumă doar la seci comunicate de presă şi nimic altceva care să ţină publicul cu atenţia îndreptată spre respectiva organizaţie.
Statul se limitează la a ocupa cu personal posturile care ţin de relaţiile publice şi comunicarea din instituţiile pe care le patronează, însă uită să le ceară să facă exact ceea ce este cel mai important aspect al acestei meserii – să îmbunătăţească şi să popularizeze imaginea publică a instituţiei. Datorită structurilor de conducere defectuoase, se poate ca PR-ul să fie considerat o activitate nouă (deşi se practică mai intens de prin anii ’70) care nu este adaptabilă şi nici pe măsura unor organizaţii publice. Total greşit, spun eu. Faptul că eşti primărie, spital judeţean, universitate sau club sportiv nu înseamnă că lumea va şti de tine doar prin simplul fapt că primeşti sau coordonezi bani de la stat.
Printre altele, PR-ul înseamnă şi interactivitate. Interacţiune cu angajaţii, cu partenerii, cu investitorii, cu oamenii de la care aştepţi voturi la următoarele alegeri, cu publicul larg în general. Pot fi implementate programe şi acţiuni de PR care să servească atât publicului cât şi organizaţiei. Reputaţia şi credibilitatea unei instituţii pot fi mărite prin acţiuni de PR bine organizate şi bine îndreptate. Poate fi obţinută încredere sau notorietate prin campaniile de PR. PR-ul este ceea ce spui, ceea ce faci şi ceea ce spune comunitatea despre tine ca instituţie. Şi până la urmă toate astea îţi aduc bani.
În zilele în care trăim, PR-ul prinde o nouă dimensiune prin ceea ce înseamnă interacţiune on-line. PR-ul tradiţional se transformă în PR 2.0. Sunt puse la dispoziţie instrumente care nu doar că sunt comode ca utilizare dar oferă şi un impact puternic în societate. Reţelele sociale, blogurile sau comunicarea directă cu publicul ţintă sunt doar câteva opţiuni care duc mesajul dorit cât mai aproape de conştiinţa “consumatorilor”.
Cu toate acestea organizaţile statului par indiferente şi inconştiente de potenţialul imens pe care îl pot oferi oamenii din departamentele de relaţii publice şi comunicare. Dacă în marile companii private PR-ul este unul dintre punctele forte pe care se pune accent, statul lasă mult de dorit în ceea ce priveşte relaţiile şi comunicarea cu comunitatea din jurul instituţiilor. În aceste instituţii comunicarea este dificilă şi aproape inexistentă, iar angajaţii din PR sunt canalizaţi doar în anumite direcţii improprii pentru targetul dorit.
Să luăm ca exemplu o universitate (întâmplător fiind şi mediul în care eu lucrez) şi modul în care această instituţie ar putea beneficia de pe urma unor campanii de PR. În primul rând notorietatea ar creşte. Asta înseamnă implicit oameni mai buni, profesionişti, care îşi vor dori să lucreze în această instituţie. Profesioniştii atrag după ei sporirea gradului de încredere în această instituţie. Un grad mai mare de încredere aduce un număr mai mare de studenţi. Studenţii vor aduce bani din subvenţiile de la stat şi din taxele şcolare. Studenţii mai mulţi vor genera concurenţă şi astfel va creşte gradul lor de pregătire. Un grad de pregătire bun pentru studenţi atrage parteneri şi investitori dispuşi să dea bani pentru a fi beneficiari ai pregătirii lor din timpul studiilor universitare. Şi lanţul poate continua în acelaşi mod, dar să nu uităm că a pornit doar de la o campanie de PR bine realizată.
De ce se tem instituţiile de stat să folosească PR-ul în avantajul lor? De ce există reticienţă şi abordări minimaliste faţă de campaniile de PR din partea instituţiilor de stat? De ce nu cunoaştem două-trei campanii de PR de pe urma cărora instituiile statului să aibă de câştigat? Este PR-ul o metodă neadecvată pentru a promova instituţii de stat? Cum se justifică salariile celor 2000 de oameni din PR angajaţi în instituţiile de stat?
Este PR-ul de testat sau detestat în instituţiile de stat? La această întrebare, dar şi la cele de mai sus, sper să găsesc răspunsul în 12 mai, la Timişoara, la PR Beta, prima conferință regională de PR 2.0 de a cărei organizare sunt responsabile cu succes Cristina şi Nebuloasa. Poate că speakerii invitaţi s-au gândit la acest aspect, sau poate chiar s-au confruntat cu o asemenea situaţie şi cred că am avea mult de învăţat din experienţa lor.
stat){kind=link}