Așa cum bine știți, una din principalele caracteristici ale Timișoarei (și a întregului Banat) este multiculturalitatea, îmbogățită de-a lungul secolelor de către toți cei care au ales (sau au fost aduși) să trăiască aici, adică vreo 20+ de etnii diferite. Așadar, nu știu cât de bănățene or fi rețetele care-mi vin acum în minte. Îmi amintesc că mama făcea, uneori, lângă piure de cartofi și carne de pui, și un sos acrișor de vișine. Sosul acesta l-am găsit și în Ardeal, dar și în Ungaria. Interesant e că în Dumbrava, o comună de lângă Făget, unde încă trăiesc destul de mulți maghiari, am găsit acest sos aproape în fiecare casă în care am intrat.
Când eram mică, în loc de dulciuri, bunica-mi punea mere pe șpoiert, le lăsa așa vreo câteva ore, să se moaie, și apoi îmi dădea să le mănânc. Asta nu era vreo rețetă, ci mai degrabă un obicei. În schimb, mama îmi mai trimite câteodată prăjitura mea preferată cu mere, dar o face după o rețetă veche, pe care și ea o are de la mama ei, bunica de la mama ei și a.ș.m.d. Doar la mătușa mea, adica la sora mamei mele, am mai găsit prăjitura cu mere preparată astfel. Într-o zi voi ști și eu, sper, să fac prăjitura asta.
