Aseara.. mai acum cateva minute.. sa fie vreo 40.. fara preocupare.. bulversat de moartea lui Pruteanu.. era emisiunea ei preferata.. am deschis un browser.. google.. si am dat peste urmatoarele.. nu mai citisem asta de ceva vreme..
” …Cititorul va fi remarcat din listă că doamna Preduţ a fost şi dânsa condamnată…
Cărată la anchetă, observase într-o zi, pe unul dintre pereţii încăperii, o pată mare de sânge proaspăt încă. Anchetatorul zbieră la ea: „Vezi sângele ăsta? E al lui tat-tu! Asa stropesc camera şi cu sângele tău, dacă nu vorbesti!”
Tânăra îsi pierdu cunostinţa. Era însărcinată în luna a sasea. Îsi aminteste foarte vag că, trezită din lesin, a fost sfătuită să accepte avortul: „Ţi-l scoatem noi, bucăţi-bucăţi”. Se aude încă şi astăzi răspunzând: „Dacă mi-aţi luat libertatea fizică personală, n-aveţi dreptul să-mi interziceţi să hotărăsc eu asupra libertăţii copilului meu de a se naste!” Intervenţia „medicală” o afundă într-o nouă pierdere a cunostinţei.
A doua zi se afla la spitalul penitenciar Văcăresti, condusă de un căpitan care se dădea drept Constantinescu. Cel din urmă recomandase cadrelor locale: „Dânsa nu-i deţinută; e reţinută doar. S-o duceţi într-un loc unde să stea linistită”. A fost azvârlită, până seara, într-un closet de tip turcesc, cu cinci „găuri” ce debordau de murdărie; deasupra acesteia trona o porţie de mămăligă cu brânză. Înspăimântată în continuare de puterea biologicului asupra spiritului, se îngrozeste încă de foametea sarcinii sale de atunci, de pofta înnebunitoare, pe care numai o femeie o poate înţelege, care a împins-o să întindă mâinile, să însface hrana de mălai aromitoare, în pofida a ce o înconjura, şi s-o mănânce.
Ajunsă în celulă, doctorul responsabil, Naftalis, a avertizat-o mârâit: „Să nu te prind că baţi în usă, până nu se vede capul copilului!”
Capul s-a văzut la 18 septembrie 1958, când a născut o fetiţă, înregistrată peste zece zile. i-a hotărât numele: Libertatea-Justiţia, cel din urmă şi în amintirea multor femei din neamul lor, botezate Justina.
O colegă de detenţie Nina, fiica generalului Dombrovschi, practica spiritismul. Folosindu-se de calea aceasta, i-a proorocit, înainte de nastere, că urma să aibă fetiţa cu pricina şi să execute doar jumătate din pedeapsă. Într-adevăr, Decretul din 1964 a scutit-o de a doua jumătate.
Copilul îi era adus de trei ori pe zi la alăptat. La pieptul său, îl acopereau într-o clipită zeci de plosniţe. Cu prilejul unei inspecţii, iesi la raport şi relată în ce condiţii îsi târau zilele. A fost necesară această dezvăluire ca doctorul Naftalis să ia măsuri de combatere a paraziţilor. S-a procedat sub semnul ameninţării: „Las’ că te satur eu de reclamaţii!” Paturile au fost unse cu o soluţie în cantitate atât de mare, încât timp de vreo două săptămâni s-a tot scurs din saltele. La ceasurile alăptatului, pruncul era scăldat în lichidul otrăvitor ce-l îneca.
Nouă iesire la raport. şi de data aceasta s-ar fi părut că i se făcea dreptate „recalcitrantei”. I s-a îngăduit să-si alăpteze fata în closet, vechi privilegiu.
Curând, Iuliana Preduţ s-a îmbolnăvit de mastită. În ultima clipă înainte de a fi prea târziu, a fost dusă la medic, noaptea, către ceasurile 12. „Ce mi-o aduci pe asta acum, când trebuie să plec?!” Constatându-i starea, îi tăie sânii cu o lamă; o înjură că-l stropise cu puroi; i-a pus o fesă. „De-acum înainte, te descurci cum stii.”
Se răspândise credinţa în spital că femeia care-i dădea să sugă Libertăţii se elibera înainte de termen. Zilnic ciocănea pe ascuns la usa doamnei Preduţ câte o deţinută – şi ea cu plod – care-i soptea: „Aici e cutare; azi i-am dat piept Libertăţii!” fata a fost luată cam pe la trei luni jumătate. O femeie sergent-major i-a adus-o s-o privească: „Uită-te bine la ea, că n-o s-o mai vezi niciodată”. Gestul ei a fost contrabalansat de gestul altei paznice. Atunci când Iuliana Preduţ a părăsit Văcărestii, înainte de a fi suită în dubă, o gardiancă i-a spus unde i se afla copilul şi a linistit-o, asigurând-o că-l va vizita din când în când.
Despărţită de rodul pântecului său, mama îi susotea în gând următorul cântec de leagăn, intitulat: Ţie, Libertatea, singurele versuri concepute de ea în tot cursul vieţii. O făcea pe melodia romanţei S-au scuturat toţi trandafirii :
„Ai fost născută-n închisoare
Si-ntr-o celulă ai crescut.
Lumina razelor de soare
Printre zăbrele-o ai văzut.
Cuvinte dragi de mângâiere
Eu n-am putut să-ţi glăsuiesc,
Fiindcă acolo, -n închisoare,
N-am avut voie să-ţi vorbesc.
Cântec de leagăn niciodată
Mămica ta nu ţi-a cântat,
Ci numai lacrime amare
Pe trupul tău ea a vărsat.
Tu cresti, odorule, cresti mare
Si Domnul să te aibă-n pază,
Iar mângâierea Lui cea mare
Să-ţi lumineze ca o rază”.
Astăzi cântându-i-l surd unei codeţinute, mâine alteia, doamna Preduţ s-a pomenit că, până la eliberare, de câte ori era mutată dintr-o celulă în alta, după ce o identificau noile colege, cântau în cor, în surdină, Ţie, Libertatea .
Pentru a-si salva copilul, atunci când a fost întrebată dacă intenţiona să ceară recurs la proces, a scris pe coala de hârtie ce i-a fost dată, sub titlul: „În atenţia apărării”, povestea nasterii ei, numele şi când i-a fost răpită fata, în puţine vorbe. Pe această cale, soţul său a dobândit informaţiile necesare să-si poată relua pruncul…”
„…Sotul Iulianei, Nicolae Predut, a reusit sa-i transmita un mesaj ascuns acesteia imediat dupa ce o nascuse pe Libertatea.
Scrijelise cu acul pe un sapun cuvintele „Te iubesc mereu, Nicu”, iar sapunul, dupa ce a ajuns in celula Iulianei, nu a fost folosit niciodata pentru a nu se pierde mesajul sotului ei.”
Poate scriu acum de frica.. imi suna in cap vorbele lui merlin (sau sam neil – cum preferati).. „lucrurile pe care le uitam inceteaza sa existe”.. si am impresia ca am inceput sa uit.. poate ca nu isi are locul aici.. poate.. si totusi.. azi a murit Pruteanu.. ieri.. iar Pruteanu ii placea foarte tare bunicii mele..
sapunul exista si azi..
multumesc..
