Ma uit de ceva vreme la mediul de business din Romania, dar in egala masura la cel social si nu in ultimul rand, la cel politic. Am sentimentul ca valorificam la maxim orice “sansa” de a fi vocali, indiferent ca interlocutorul ne provoaca sau nu. Pentru ca observ acest complex peste tot – intre prieteni, la birou, in mass media etc. – o sa ma intreb, generic, daca aceasta predispozitie pentru galceava o avem in vintre/ gena/ sange?
Daca sunt in trafic, de multe ori vad cum un sofer, care comite o mica eroare de “navigare”, se uita la mine, gata de “primire”; in sensul ca de multe ori le citesti pe fata dorinta oculta sa le arati un deget sau sa le zici vreo doua. Si de multe ori (nu mereu, din pacate pentru nervii mei!) le fac surpriza sa le zambesc. Ce-i drept, mi-e greu, caci si eu la randul meu voi fi acumulat destui draci pana la momentul cu pricina.
Daca sunt la birou, observ ca orice recomandare de bun simt sau mai nefericita este luata personal. Pe principiul “adica imi spui tu mie”, se da de cele mai multe ori cep la e-mail-uri cu semne multe de exclamare sau cu LITERELE MARI CA SA INTELEGI CA AI FACUT O MARE EROARE!!!
Sa dau exemple si din fotbal? Sau din disputele politice? Sau chiar din cele fara miza of any kind?
Prin urmare: avem de-a face cu o slaba instruire in ceea ce priveste regulile comunicarii de orice fel? Suntem prea stresati ca natie incat gasim atat de greu puterea sa vedem “bunul” in cel din fata noastra? Suntem atat de prost educati incat dinainte credem ca cel din fata noastra ne vrea raul? Ne-a fost de prea multe ori furat calul? Nu mai pun intrebari de genul: “ati auzit de win-win” sau “hai sa cautam calea de mijloc”… ca asta ar fi contra-ponderea.
Sau am eu o problema?! E si asta o varianta… spuneti-mi va rog, ca s-o rezolv
