Sarumna. Ma cheama Ninel. Mama m-a lasat singur, intr-o parcare din Targoviste. M-au gasit niste oameni. Era intuneric. Aveam doar cateva haine pe mine. Si nu am putut sa le spun multe lucruri. Dar daca te uiti atent la mine, ochii mei spun multe. Urmele de pe corpul meu spun multe. Sint inca atat de mic, dar am suferit cat un om mare.
Oamenii care m-au gasit au chemat niste oameni cu uniforme. Si m-au dat la alti oameni pe care nu-i cunosc. Au spus ca vor avea grija de mine. Ca imi vor da jucarii, ca nu o sa mai imi fie frig, foame, dor. Si ca o sa ii caute pe ai mei. Dar acum mi-e dor de mama. Si mi-e dor de casa. Mi-au facut poze oamenii de aici. Si mi-au zis sa stau cu capul intr-o parte. Asa. Si apoi in partea cealalta. Asa.
Am fost cuminte si am stat cum au spus ei. Sint doar un copil. Iar acum sint un copil singur. Si mi-e dor de casa, vreau sa ma joc cu fratii mei, vreau sa ma stranga mama in brate. Dar mama a plecat. Nu stiu unde. Si as vrea sa vina sa ma ia de aici. Si sa ma duca la mine. La mine acasa.
Eu sint Ninel.
