Coti usor, cu o gratie ce ii aducea aminte de Suria Bonaly (si-ar fi dorit sa aiba ce povesti nepotilor – sau vecinilor – dar nu ajunsese niciodata sa fie muza cuiva sau macar sa traiasca chestii atat de interesante ca sa le spui si altora) si o lua catre mantinela. Obosise sau nu mai avea, mai nimic, din vlaga, atitudinea si look-ul pustoaicelor ce roiau in jurul ei ca niste tantari pe apa?!?! Se opinti, destul de greu, in mantinela si incerca sa se gandeasca la altceva. Intotdeauna isi spusese ca atunci cand va avea 30 de ani nu va fi ca Doris. Ce se intamplase cu Doris? Nimic special, doar ca Ava avea pe atunci doar 20 de ani si o privea cu o oarecare mila…se gandea ca n-ar vrea sa fi o “penibila ca ea…la 30 de ani care sa umble cu fuste atat de scurte si sa-si faca o gramada de piercing-uri”.
Ca pe Doris atunci o apucase. Cand implinise 30 de ani, nu o mai recunostea nimeni. Nu fusese niciodata genul de femeie “taior”, dar nu batuse niciodata cluburile, imbracata (gandea Ava) atat de sorcovistic – asta e un termen pe care, de obicei, il asocia descrierii unei persoane care nu-i era neaparat in gratii – si nu se dadea la toti purtatorii de pantalon sub 25 de ani. Atunci auzise Ava pentru prima oara de “sindromul femeii la 30 de ani” si se gandi cat de mult mai are pana atunci…a, si ca nu va fi niciodata ca Doris. I se parea ca e usor patetica si ca incearca sa atraga atentia. Se mai gandea ca trista trebuie sa fie viata lui Doris…la 30 de ani sa nu fi maritata, sa nu ai copil…
Lipita de mantinela, Ava zambi discret. Isi amintisese de Doris si se intreba oare ce mai face. Pierdusera legatura de cativa ani buni, iar ultima oara cand aflase ceva despre ea se intrista. (Nu fusesera niciodata prietene bune, dar se cunosteau cat de cat, iar Ava o aprecia pentru ca era foarte citita. Sau asa o vedea ea atunci!) Incepuse un business “neinspirat” care-i mancase timpul si , treptat, banii si era la fel de singura! Un calcul matematic simplu o binedispuse cat de cat pe Ava. Acum 10 ani se mai gandise atat de profund la Doris! Usor zambetul pieri. Trecusera 10 ani!
– Mai dam tura? intreba Cristina. – Imediat! Am cam obosit, pe bune! Ar trebui sa ne oprim. Ne invartim in cerc de vreo 2 ore si nici macar nu e cineva care sa schimbe sensul! Basca, iti spun sincer, mi s-a cam facut foame. Mancam ceva?, zise Ava, iar imaginatia ei atat de bogata, atunci cand venea vorba de mancare, o si dusese cu gandul la o pizza mare cu mult parmezan. – Abia ne-am ridicat de la masa! chicoti Cristina. Hai, leneso, mai dam doua-trei ture si mergem sa-ti fac cinste cu un vin rosu fiert. Era frig afara, intr-adevar, dar Avei nu-i ardea de bautura…vroia sa manance. Orice, oricat, oricand…de mancare! Daca avea s-o intrebe cineva care este motto-ul vietii ei, ar fi spus “Carpe Diem” (si nu ar fi mintit foarte mult, doar ca filosofia asta nu-i era caracteristica pana anul trecut…) dar, in sinea ei, ar fi stiut ca i se potriveste faza cu mancatul. Lucru care se si vedea. Se ingrasase destul de mult in ultimele cateva luni, era nefericita de cum arata si trista ca nu avea ambitie sa depaseasca momentul asta. Toti ai ei (prieteni si rude) ii spuneau ca, in sfarsit, arata si ea a om…e impanata si arata foarte bine la fata. Cu exceptia Sandrei. Trecuse un an de cand terminase relatia cu Victor, o relatie pe care cei mai multi o vedeau concretizandu-se in fata altarului.
Dar nu a fost sa fie asa. Victor nu a vrut sa-si complice viata mai mult , iar Ava a terminat relatia tacit si fara remuscari. Intelesese in cei 5 ani petrecuti impreuna ca nu formeaza nici pe departe cuplul pe care ea il visase, dar a preferat sa apara mereu in fata tuturor la bratul unui barbat puternic si aratos. Si sa treaca cu vederea egocentrismul lui. Acum, ca si atunci, stia ca facuse o mare greseala, dar nu avea ce sa-i reproseze. Victor o iubise pe Ava. Nu-i promisese marea cu sarea, iar relatia lor nu trecuse prin crize existentiale. Imparteau o mansarda intr-unul dintre cartierele bune ale orasului si isi petreceau timpul liber cu prietenii sau pur si simplu doing nothing acasa. Si ea il iubise pe Victor.
Nu se crapase inca de ziua cand Ava se trezi nelinistita. Era racita. Vacanta de la munte nu o prea petrecuse cu avantul cu care isi imagina ca se vor intampla lucrurile atunci cand o planuise cu Cristina. Aprinse veioza si incerca sa repereze picaturile de nas. Niste mizerii! Toata lumea are pareri. Ba ca devii dependent de ele, ba ca usuca mucoasa nazala. Sincer, Ava nu a parut niciodata impresionata de chestiile astea. Stia doar ca trebuie sa scape de nasul infundat si de durerile groaznice de cap care veneau odata cu asta. Dadu capul usor pe spate si picura in nas licoarea salvatoare. “Bine ca mai am timp sa dorm cateva ore”, gandi multumita ca respira mult mai usor dupa ce isi suflase nasul in servetelele cu aroma de menta. Se intinse la loc in pat si se cuibari sub plapuma. Adormi adanc.
