Ca sa lamuresc chestiunea il sun pe prietenul meu.
– Mai prietene, taica-tu are o palarie de paie?
Prietenul se gandeste…
– Nu.
– Si in afara de fiul tau (cel in varsta de trei zile) ar mai avea ceva nepot de plimbat prin cartier? Ori ceva copil umblator? Al cuiva…
– … nu…
– Aha… Deci nu-i taica-tu…
– Cine?
– Pai unu’ de-l tot salut io prin cartier de vreo 2-3 zile. Am crezut ca-i taca-tu. Seamana cu el…
– Nu, nu era taica-meu.
– Aha… Pai sa-l saluti pe taica-tu din partea mea. Pe taica-tu ala adevarat.
Deci dilema 1 o lamurisem. Nu era taica-su. Mai am o dilema. Cand m-oi intalni data viitoare cu omul ala de-l credeam tatal prietenului meu dar de fapt nu e, cum il salut?! Prietenos ca inainte cand credeam ca-i tatal prietenului meu, sau…altfel? Acu ca-l stiu om strain. Desi de fapt nu mai e strain. Ne-am salutat atat de bine de 2-3 ori.
